Asta e a doua parte si m-am hotarat sa scriu despre asta ca aveti o parere din interior. Pe langa chestiile fizice pe care le-am spus in articolul anterior sunt si niste chestii "de energii" sa le zic. Nu stiu daca sa le zic asa sau nu. O sa vedeti! Mai sunt si niste chestii de intelegere a unor fenmene. Va spun sincer ca nu inteleg multe chestii din Falun Dafa, unele din ele sunt ezoterice. Dar am plecat la drum stiind ca nu le inteleg si stiind ca al meu creier o sa incepaa sa le inteleaga pe masura ce le fac.
Initial credeam ca exercitiile au doar rol fizic, sa-ti intareasca corpul. ca orice exercitiu fizic. Nu e numai asta. Rolul exercitiile, pe langa asta fizic, care nu e asa important, e sa te conecteze cu corpul. Asta am cosntat eu. Adica te tine acolo, nu te mai gandesti la altceva din cauza durerii. Si incepi sa-ti simti corpul, sa te conectezi cu el. Mie, de exemplu, dupa aproape 1 luna mi sa accentual foarte mult simtul mirosului. La fel ca atunci cand am avut Covid. Atunci mi se intensificase si mirosul si gustul la un alt nivel. De exmeplu beam apa si simteam ca e dulce si ma intrebam ce are apa aia. Aceiasi apa pe care o bausem si inainte.
Soft management parc auto in Excel + consultanta | ||
Ce va spun va rog sa le luati ca experiente personale si nu inseamna ca si voi le veti avea faca va veti apuca sa practicati.
Asta cu mirosul a fost o chestie. Gustul nu s-a apmplificat ci doar mirosul. Dupa cam 1 luna si o saptamana de parctica, adica cand am inceput sa fac exercitiile zilnic am simtit, pe la exercitiul 3 a inceput niste furnizaturi in tot corpul pe partea din spate. Ca atunci cand esti amortit. Dar le smteam in tot crorpul, deci nu putea fi amorteala. Pe partea din spate a corpului, de la calcaie pana in crestetul capului.
A fost prima oara in viata mea cand mi-am simtit crestetul capului. Si ma intrebam cum de pana atunci nu mi-am smtit cresteul capului. Simteam funicaturile astea cu radiaza in tot spalele, Inclusiv din spatele picioarelor spre fata. In ultima saptamana am inceput sa le simt cum merg dupa cum misc mainile. Atunci le simteam in tot spatele, dar acum nu, s-a schimbat. Cand ridic mana stanga sus le simt pe partea stanga cand ridic dreapta pe partea drepata.
Am inceput sa le simt si cand fac exerciile de incalzire, adica primul exercitiu si le mai simt si la al 4-lea exercitiu. Dupa care dispar. Dar e o chestie constanta.
Cam astea sunt hestiile pe care le-am sismtit si pe care le pot descrie, pentru ca au mai fost si altele, dar pe care nu stiu cum sa le descriu. Sunt si unele intrebari la care nu am primit raspuns, chiar daca am intrebat, dar asta in alta postare.
Nu uita sa te abonezi la newsletter!
Adesoft, firma care a creat aceasta platforma de blogging, iti ofera o platforma B2B pentru companii: Platforma B2B
Iti recomand cartea mea despre manipulrare: Stai departe de manipulari
Platforma de mesagerie instanta cu criptare de nivel guvernamental: CeFaci
Un blog in care discut depre politica si metehnele politicienilor, despre masini si vehicule electrice, despre business, afaceri si antreprenoriat, despre tehnologie si despre mancare.
Cea mai buna metoda de a ramane informat